Living And Writing

2940013133686_p0_v1_s260x420

“It was a silly, silly dream, being unhappy.”

Virginia Woolf  reușește să creeze un fir epic bazat în mare parte pe gândurile personajelor și nu pe acțiunile acestora care par nesemnificative. De altfel, esența personajelor nu este cu nimic deosebită de cea a oamenilor obișnuiți care nu fac obiectul unei nuvele. Singurele care merită relatate și conturează dilemele nuvelei sunt trăirile acestora și impactul gesturilor care sunt conturate într-un mod cât mai teatral. Nuvela are două personaje centrale. Clarissa Dalloway, care trăiește în ”prezentul continuu” al tinereții sale petrecute la Bourton și Septimus Warren Smith care trăiește în ”prezentul continuu” al anilor petrecuți pe front, ca soldat. Ambele personaje se agață de perioada de glorie din viața lor în care aleg să și sfârșească.

Clarissa Dalloway este snoabă. Nu foarte frumoasă. Nu foarte interesantă, chiar deloc. Însă perspectiva ei asupra vieții (în care se complace) este plină de dileme sentimentale și de interese egoiste pe care și le asumă. Firul epic al nuvelei este sărac în acțiune (fiind rezumat la prezentarea unei singure zile din viața Clarissei Dalloway) dar bogat în trăiri dispersate în diverse personaje. Doamna Dalloway se pregătește încă din primele rânduri ale nuvelei, să organizeze una dintre seratele ei de mare anvergură, unde invită lumea bună a Londrei anilor 1920, serată cu care nuvela se și încheie. Pe parcursul pregătirilor, doamna Dalloway este ”vizitată” de fantomele trecutului care au transformat-o în femeia împlinită și totuși atât de nefericită pe care o descoperă în oglindă în timp ce se aranjează pentru marele eveniment. Căsătorită cu Richard Dalloway și mama unei fiice de 18 ani, Elisabeth, Clarissa retrăiește prin prisma vieții convenționale pe care a ales-o, neîmplinirea iubirii adevărate și slăbiciunea de a nu fi trăit în afara convențiilor sociale cărora li s-a închinat împinsă de familie și mai ales de tatăl ei. Peter Walsh, cel care în tinerețe o iubise necondiționat pe Clarissa și o ceruse în căsătorie pentru a fi refuzat categoric, își face apariția în dimineața pregătirii seratei mult așteptate. Vizita după douăzeci de ani de absență a lui Peter, o tulbură profund pe Clarissa care conștientizează, ca pentru prima dată, lipsa iubirii din viața ei. Richard Dalloway nu îi mai declarase iubirea de mult, nu pentru că nu ar mai fi iubit-o, ci pentru că trecuse mult prea mult timp de când îi mărturisise asta ultima oară. Întreaga ei fericire se bazează pe ideea de posesiune. Când își prezintă fiica în fața lui Peter Walsh, ca o victorie a vieții ei maritale, Clarissa folosește introducerea ”Iat-o pe Elisabeth a mea!”, lucru ce îl deranjează vizibil pe Peter care nu înțelege de ce ”Iat-ope Elisabeth!” nu ar fi fost o prezentare suficientă. Elisabeth este fiica ei și nu a lui. Este rodul iubirii ei cu un alt bărbat, un bărbat mai bun, mai ”așezat”, mai ”aplecat” asupra vieții de familie decât a fost el vreodată. ”Elisabeth a mea” este o ofensă sentimentală la adresa istoriei lor idilice și mai ales la adresa sentimentelor lui care dăinuie și după 20 de ani!

Planul nuvelei nu se desfășoară însă doar în jurul Clarissei și a seratei pregătite de distinsa aristocrată. Sindrofia Clarissei pare o scuză pentru a aduce în prim plan amintiri și oameni care nu își mai au locul în prezentul femeii de 52 de ani care a devenit. Avem veterani de război bântuiți și ei de fantomele lor, un pic mai dramatice decât spiritele romantismului care zac în Clarissa și Peter. Septimus Warren Smith, un veteran de război care suferă de stres traumatic, este observat de Peter Walsh petrecându-și amiaza pe o bancă în parc alături de soția lui italiancă. Doi oameni fiecare cu dramele lor, care nu interacționează dar se observă și oarecum se ”recunosc” ca fiind parte a aceluiași sentiment de nefericire, chiar dacă bazat pe ipoteze diferite. Stăpânit de halucinații reprezentate în mare parte de prietenul său Evan ucis în război, Septimus se retrage acasă pentru a primi vizita medicului psihiatru. Târziu în aceeași seară, Septimus decide să își pună capăt zilelor și se aruncă de la fereastră murind pe loc sub privirile soției sale.

Petrecerea Clarissei, care încununează toate momentele nuvelei și aduce în aceeași casă personaje controversate cu o istorie mai mult sau mai puțin comună însă legate prin fire puternice de apartenență ale aceluiași mediu social, se dovedește a fi un succes forțat. Prietena ei, Sally Seton, cu care își petrecea vacanțele la Bourton și pentru care avea o atracție inexplicabilă datorită exuberanței sale și a dezinvolturii cu care trata oamenii, își face apariția neinvitată la serată și petrece mare parte a timpului depănând amintiri alături de Peter Walsh, și el parte din grupul de la Bourton. Clarissa află despre sinuciderea lui Septimus și, în locul simpatiei așteptate de cei prezenți, ea îl invidiază pentru decizia și curajul cu care a comis acest act, considerându-l ca pe o încercare reușită de a își păstra fericirea. Septimus a ales să nu mai trăiască într-o lume care nu îl mai reprezintă și în care nu se mai regăsește. Clarissa însă, epatează prin evenimente mondene organizate pentru a evidenția o fericire mascată.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: