Living And Writing

4886-oCum e să fii conservator nu doar în atitudine cât și în preferințe. Păi, în principiu, e rău. E mișto să fii eminescian, sadovenian și chiar bacovian, pentru că asemenea aplicații literare sunt nu doar comerciale dar și accesibile publicului larg. Rebreanu când a scris ”Ion” a scris pentru ăilalți Ioni care se regăsesc în Ion-ul din carte. Fiecare autor are însă păcatele lui și fiecare cititor judecă asta în funcție de backgroundul literar individual.

Ce mă irită pe mine însă, rău așa, este cum de ne complacem în confort și ne alimentăm cu idei care nu doar că sunt ”fumate” de mult dar mai sunt și lipsite de scop. Nu zic că lectura tradițională, stăpânită de niște somități în domeniu, mai mult sau mai puțin contestabile, nu e de efect, mai ales dacă ai vreo 17 ani și vrei să îți creezi un bagaj de ideo pe care, ulterior, vrei nu vrei le regăsești oricum la masa socială că deh, toți l-au citit pe Sadoveanu și s-au prins că să-l citeze e cool. Dar undeva după obținerea unei diplome de BAC, nu te mai poți întoarce la Preda. Nici la Sadoveanu. Și parcă Eminescu începe să-ți pară ireal de netalentat. Știu că jumătate din cititorii români au luat foc acum ridicând sprâncene și acuzându-mă de aroganță și chiar lucruri mai grave :)- e ok.  Evident stilul literar diferă de la un scriitor la altul și dacă aș analiza fiecare roman care a făcut istorie nu mi-ar ajunge spațiul internetului…îi putem însă băga în aceeași oală pe majoritatea din simplul motiv că literatura, în ansamblul ei și cu tot ce înseamnă ea, s-a schimbat!!! S-a auzit și acolo în ultimul rând??? S-a schimbat. Adicătelea autorul de azi, nu mai are treabă cu autorul de ieri și va fi clar depășit de ăla de mâine. Așa cum din nefericire, nici cititorii nu țin pasul cine știe ce cu schimbările, ci se complac în lecturi digerabile care nu ridică semne de întrebare și nu creează insomnii. Că știm cu toții că insomniile nu-s bune. For the record, zilele astea, cărțile cu intrigă sunt nașpa. Nașpa rău! Vă mai amintiți celebrele momente ale subiectului pe care se împărțea orice roman în orice carte de comentarii? Și tezele de limbă și literatură română unde luai un 5 cu brio dacă ratai nenorocita aia de intrigă? Ei bine, ideile de acest gen se mai pot aplica doar la literatura minimalistă (din punct de vedere al complexității unui roman). Mai nou, romanele au nu doar mai multe intrigi, dar și mai multe straturi greu de încadrat în stiluri și genuri literare. Pentru amatori ar părea haotic dar nu este. Așa că în școală, o greșim din temelii cu momentele astea ale subiectului. Mergând mai departe, vă amintiți exprimările forțate din literatura clasică, alea pe care trebuia să le reții și să le diseci încercând să descoperi figuri de stil nuanțate și metafore artistice alese cu grijă de scriitorii care voiau să spună multe fără să spună nimic? Ei bine, sunt de domeniul istoriei slavă Domnului! Acu’ exprimarea considerată de academicienii speciei, ca fiind plastică, este defapt foarte mișto și atractivă. Și de multe ori mai literară decât o mie de metafore chinuite. Cum ar veni metaforele sunt inutile. Ca și adverbele inventate pentru cititorii leneși care refuză să își imagineze lucruri și trebuie să citească descrierea oricărei tresăriri ori intonații a vreunui personaj. Că să ne punem în locul personajului și să ne gândim cum ar fi să fie, e greu de făcut în metrou.  Ar mai fi vulgaritatea pe care, la mai marii literaturii nu prea o găsim, cel puțin nu în starea ei brută. Vă imaginați că Gheorghe se întâlnește cu Maria și îi spune chestii de genul ”Hai să ne unim trupurile într-un dans al iubirii nemuritoare care să ducă la împlinirea dragostei noastre nemăsurate!”? Nope. Oamenii nu au ”taine” de genul ăsta pentru că un asemenea dialog ar fi stupid în viața de zi cu zi, numai în cărți, alea vechi și prăfuite, pare interesant. Mai interesant e să citești ceva gen ”Hai să facem sex și după ieșim la un film mișto” și dacă citești asta te poți gândi că da, frate, și tu ai spune la fel 🙂 It’s all about being fucking real!

Știu că e greu de înțeles cum cultura nu mai are mare lucru în comun cu ipocrizia și santificarea cuvintelor până la absurd. Vorbim în prezent de o literatură asumată. O literatură care poate cu brio să exprimă lucruri și fără perdele de figuri de stil și care trece barierele impuse de un critic sau altul, să nu zic chiar alea impuse de sisteme sociale și politice… În ultimele două decenii neconceputul a devenit apreciat pentru simplul motiv că deschide neuroni adormiți de prea multă convenție. Cărțile, de orice fel ar fi ele, sunt o sursă de noutate, nu doar o serie de relatări gen tabloid referitoare la viața personajelor. Creează emoții, generează idei, creionează stări de spirit aprinse care da, uneori dau și insomnii…tough luck! Cărțile nu mai sunt menite să seducă citorii metaforic, ci mai ales prin impactul pe care îl aruncă asupra lor și care îi determină să se reevalueze de fiecare dată. Da, trebuie să recunosc că sunt și figuri de stil nemuritoare, dar le văd din ce în ce mai rar folosite, care chiar exprimă mai mult decât o frază construită gen ”lațe-plânge” de uiți unde a început atunci când o termini și rămâi cu ideea că a fost atât de profundă încât pur și simplu nu ai prins tu esența…de cele mai multe ori frazele de gen sunt doar haotice și lipsite de esență, așadar nu prea ai ce să prinzi în afara unui vocabular abuziv folosit.

D-aia nu mai e Eminescu cool. Și Sadoveanu. Și Rebreanu. Și muuuulți alții care chiar dacă scriu diferit, se încadrează în aceeași umbră literară lipsită de realism. Da-aia S. King e campion. Și Eliade a trecut granița timpului, pentru că nu s-a limitat la mase ci și-a propus să își provoace cititorii și i-a ieșit. Thumbs up, Eliade! D-aia după ce îl citești pe T. Mann ai senzația că l-a plagiat pe Preda. Și da, oricât de ciudat ar părea pentru cititorii clasici, Harry Potter a fost cea mai vândută carte din lume nu pentru că are metafore stupide, nici pentru că face parte din vreun stil literar academic, ci pentru că e pur și simplu fascinantă și intră cu bocancii în imaginația cititorului, aproape violent aș spune. Și sunt multe cărți care trebuie menționate aici din simplul motiv că au notorietate și că au sacrificat mult convenționalul clasicism literar în care oricum simțeam că ne sufocăm. Așa că dacă mai aud vreun mare om de carte că se închină la altarul lui Eminescu și alde d-ăștia mor. By the way, Eminescu n-ar fi făcut nimic dacă nu-l chinuia Veronica. Dar asta e o altă discuție despre cum nefericirea lui pusă pe hărtie i-a dat practic un motiv să se exprime, el prin sine neavând multe.

P.S.:Nu recunosc decât înjurăturile în figuri de stil…dacă aveți porniri d-astea să vbim literar, zic. 🙂

Relevant mi se pare următorul Rap Battle Edgar. A. Poe Vs Stephen King :)) că deși nu-s mioritici tot despre prăpastia dintre literatura expirată și asta actuală e vorba 😉

Advertisements

Comments on: "Spune-mi ce citești ca să-ți spun cine ești" (1)

  1. I hate to admit it, but I believe Stefan King got the best of him in this rap; However until he’s dead, he’ll never be as diabolic as Poe.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

%d bloggers like this: