Living And Writing

Archive for the ‘De-ale vieții’ Category

I am whatever you say I am


You can call me obsolete, because I still love radio theater when there are movies like Avatar…

You can condemn me for loving the smell of old books that I can only find in big libraries…

You can say I am boring for listening to Mozart … or for feeling happy when I listen to Bach even if everyone thinks his music is sad…

You can call me crazy when I agree with Nietzsche because I also think “God died!”

You can say I am just as abstract as Christine Angot is in her books…but I am more than that.

You can accuse me for being immature because I still enjoy “Beauty and the Beast” or “Anastasia”

You can call me insane because I believe in spirits, death, ghosts…and I believe we create our own hell or heaven….if you would only know…

You can even say I am insensitive because I don’t care about your idea of love…as you have no idea what love means.

You can say that I am arrogant because I condemn without mercy whatever I consider to be stupid…

You can say I am ugly because I don’t spend my free time in beauty shops or buying expensive clothes just to be “cool” in the eyes of every ignorant person I might meet

You can say I am a lonely person because once in a while I throw my phone away and just lock myself in my room, listening to my music and reading my books….careless for anything else.

You can call me a bitch because I kick people out of my life in a second if they walked over my pride …as all my pride is all I have.

You can say I am a stupid dreamer for giving all my heart just once in a lifetime, and taking all the risks for that…yes I know it might kill me but it seems like a good way to go…

You can believe I am vulnerable … but that would be your biggest mistake😐

You can call me insane because I would give all I have for just 1 hour on another galaxy.

And you know what? You can say everything you want, as long as you will never understand that there is more to life than money, sex, greed….as you will never know how it feels like to stand in front of a huge library and feel so small…as you will never feel how is like to be capable to give your life away for the one you love…as you will never ever look to the stars feeling frustrated cause you will never reach them. I’ll be nothing like Joseph K. was in „The Trial” as I will never chase your reasons, accusations or judgements…as I raise more questions in your mind than a Kafka’s character.

Thoughts of a sleepless diva Part II


Being a woman was never easy and it is not just going to become any easier as time goes by. Being a woman is hard and even harder to admit it without being blamed for playing the martyr card…another cliché I despise. Problem is that, for all of us, there is a point in life when we start realizing that we are in fact women and not little girls anymore, regardless of how childish we want to behave in front of the world and how much we like chocolate (some of us really like chocolate!). For some, that moment happens when they have their first sexual experience…for some it happens when they become wives while for others it happens when they become mothers. For the rest of us, however, those who didn’t need such circumstances or a child to realize that we are women and not girls, the switch can be a little confusing…and a hell of a challenge!

Sure, we can take care of our own needs and we start to do some domestic chores trying to make life as pleasant as possible and all these things come as we grow up and we are required to fulfill them but they don’t make us women, do they? They might make us responsible individuals but that’s about it. One of the most obvious things that change in us when we enter “womenville” is that we develop different needs, needs that we cannot take care of on our own (or at least we shouldn’t). We experience emotional voids that we need to fill, to feel happy, loved, needed and wanted. Sure, some of us are open to spirituality and I can tell you from my own experience, that divine needs are not the same as emotional human ones based purely on hormones. Yes, we can meditate and I even think meditation is an essential part of life and mental health (try it for one hour each day and you will understand why it is so essential), as well as opening our consciousness and maintaining a good flow of energy within our chakras. A woman nowadays needs to be spiritually open in order to understand what’s going on with herself, and then with the rest of the world (in that order), in a dimension that pursues questionable values. But emotional needs can’t be fulfilled by spirituality, however, they can be controlled by it and that does the trick for most of us…it keeps us balanced or at least calm about it. When a girl becomes a woman, their needs change and, also their values. And even if some might say that when a true woman wants something she should go and get it, well, that is working and not at the same time. We can go and get what we want physically, we can buy what we need to live comfortably, we can get a new device or even a new house, depends on our financial possibilities but in perspective, we can get all that if we put our mind on it. But we can’t go and get attention, care, love or desire. That is there or not and if it is there, a man would let us know is there and he will provide it for us…yes, a man is a provider, not a financial one but one that keeps a woman emotionally balanced which is so much more important than some bills. One that can make you feel wanted when you need without you asking for it, one that can make you forget about your worries and remind you of how much you are worth, without you going to ask him to do so. These kind of things come from within, from the heart and if they don’t come…they simply don’t and that hurts especially when we expect them to come. Do we do the same, you may ask…yes. We do the same but we also want it to be done to us. We like to be chased, loved above everything else, supported emotionally so we can be the woman that everyone wants us to be, that we need to be in order to succeed in life. And a true man provides that confidence in us.


A woman is able to live alone, take care of her life and even her children…and she is able to take care of all her material needs as well (or she should!), time passed and we don’t need men to do all that for us. But we do need them to BE THERE. And every time we look in the mirror we need to feel wanted, desired, needed and loved by someone. Can we live without that? Sure we can. Can we be happy without it? Sure we can. But it is a different kind of happiness, and as self-sufficient as some of us might be, we don’t want that kind of happiness for a lifetime. We want the shared kind, the one in which there is a man in our lives that makes us feel worth it, special. Because we don’t ask for anything else and making a woman feel like she is good enough, doesn’t cost a thing.


God is a cool guy


Yes He is. And a funny one as well. That’s why I kind of love him in the most non-religious way possible which is why I say kind of. I don’t believe God was so lazy that He created the world in 7 days…like as He was hanging out in Heaven He had no time to make it all in one day? (according to the Bible a day in God’s Kingdom is 1000 years so, wow…took a long time to make a basic planet with life and all it needs to exist). I think He is more effective than that. Also, to involve God in a day by day life seems sort of insulting for Him. I see people often saying how “God wanted it like that” , “Was God’s will to not get this job”, etc. I mean, being God must be a busy job it’s like a manager of the world, so I am sure He can’t sweat the small things. If you didn’t get a job it means you didn’t meet the criteria which means you are not good enough. Also, if thousands of people died cause a hurricane or tsunami or earthquake, God is not necessarily responsible, I mean He doesn’t wake up one day wanting to kill a bunch of people and innocent children. However God has plans for all of us so this is probably the only cliché I actually agree with. He is nothing if not a planner so I do believe that there is a point He is trying to make with every soul He sends on this Earth.

You remember the Bible episode when God mixed people’s languages? The ones who don’t: Read your Bible!. The ones who do, well, how funny is that? So a bunch of men were working to this tower and God mixed their tongues so they can’t understand each other J)) (good one!). So He is funny which is why I believe He digs evolution and many other things that we don’t give Him credit for. I also believe God is energy. A very good, positive and creative energy, but I prefer to think of Him as being some sort of guy I would have a chat with over a hot cup of tea and discuss my life when I will eventually reach the point to be able to actually discuss it. (oh boy, do I have a set of questions for the dude!). This idea brings me to my other belief, concerning praying…which is actually a bunch of talking (sometimes yelling cause I lose it looking what happens around me and sometimes ironically which results in a full reproach like: “Really?!”, asked toward the blue sky), I do prefer to talk to God, because He would probably dig my thoughts better if we actually had a conversation….but that’s just me and my conversations with Him are not always smelling like roses, I am human, I am temperamental, I am guilty.

Also, I think if God wanted to end the world several times (flood, fire, whatever catastrophes are expected) He wouldn’t have invested so much time and planning to create it (7 days, 1 day = 1000 years…that’s a long time, right? The jury is confused here a lil). Plus, he is cool and he doesn’t have the heart to punish us for being stupid…He knows we are, it is obvious we are, really! Hmm, I don’t believe God is self sufficient because if He was we wouldn’t be here. Beside the fact that we entertain Him quite a bit, there are angels, spirits and other forms of existence that keep Him company because He created them so…the guy doesn’t like to be alone. –to be continued-

Thoughts of a sleepless diva


Because no text in the world should ever start with „because” , I will start it like that. As I will make sure everyone who reads this understands how I am not a diva (lol), not even in the same zipcode with this notion which appears to be so highly respected nowadays.

2.56 a.m. Can’t sleep and have a bunch pf papers to take care of, some for working, some for writing, but all of them with an immediate deadline to be met. Still, a break is requiered…Did my nails 2 weeks ago, anyone interested in that? I thought so…well anyway just wanted to let you know fake nails suck, big time! However natural ones suck even more especially when they break and it hurts and, well…not interesting. Moving on from that, I also finished like 6 books, 3 to write and 3 to read…reading and writing go together like…i dunno, garlic and fries if you’re Romanian :D. But you will read my reviews as well as info on my books in future posts when I actually feel smarter which doesn’t happen now. Now I feel like a woman and not because some sexual act that might have happened recently but because I have very feminine concerns. For instance, should we shave our legs? Now, I know society prefers them shaved but still, should we? Mistery. Or should we wear waterproof mascara? Every time I put on waterproof shit on my face, I have a sad feeling doing it…it’s like I assume already someone or something is gonna make me cry or throw me in a pool, and I need to be prepared for both cases so I put on my unbeatable make up. Bullshit that sells because we are silly human beings, I admit. Tanned skin is another mystery, now why the heck do we wanna look darker? Lol, no comment to that actually. Like imagine a woman with fake hair, fake nails, fake eyes color, fake skin color and fake eyelashes…holy cow! (yep, COW…a holy one, literally speaking). Why do we need a man instead of wanting one? Like we start to want one and in the end we need them…I try to stay away from that shit. A man is a man and if I recall right, God made the woman because the man needed one not the other way around lol (just how feminist is this last sentence? sorry, guys :D) … does this theory work? Anyway, why do we take drugs? I mean we all know life has its shitty moments but do we really need to hide them under the rug? Well I halucinate quite well on myself so maybe that’s why I wonder about using drugs to generate that … But I’m a mess so let’s not put me in the matter.  Why do we need plastic surgery? Yea, beside being prettier for a bunch of gorillas … lol. (real guys will never fall for that stuff)  Why is our life complete with children? I mean if we don’t have children it’s incomplete? Weird. Why are energy, and other spiritual theories so trendy all of a sudden? If we discover God it’s not an individual with white beard (by the way, He is not exactly like that anyway) but a wave of energy and frequences do we pray to him differently? Does that change our faith? Or we just redefine things that we don’t need to just because it is cool and it makes us feel wiser…I don’t wanna feel wiser so I’m good. I could go on till September with all these diva dilemmas but I am afraid I need to go back to my writing…for those who don’t know me, I send an open invitation to follow this blog, comment, criticize or praise, express feelings and thoughts in the most real way possible. Here, in the Living and Writing community, we don’t really care if you are a teacher or a sailor, we don’t care if you are straight or gay and we don’t care if you are pretty or ugly. We just care to hear your thoughts because it is a waste to keep them to yourself.

Have a kickass day, fellows!

Superstiții mioritice non-sense

Pisica neagra, superstitie si in alte tari, nu numai la noi

Dragilor, în secțiunea noastră de lifestyle se cerea un articolaș despre superstițiile la români. Fie că unii le aplică mai mult și alții mai puțin, ce-ar fi România fără tradiție, obiceiuri și superstiții balcanice? Retoric vorbind, evident.

De câte ori nu ați suferit de caniculă din pricina conaționalilor care nu deschid fereastra de teama curentului? Că dacă stai între două uși, să circule aerul și eventual să te mai bată și pe tine o briză, fie ea și de capitală, atunci soto te ia capul, măseaua sau alte vulnerabilități pe care altfel, fără crudul mostru al curentului, nu le-ai fi avut. Aceeași belea e și cu aerul condiționat. Să te ferească sfântul să stai în bătaia lui că sigur te ia răceala, febra și alte alea…Singurul moment când românul își asumă un oarecare risc de a se expune la curent este când circulă cu autobuzul, gen 381, și majoritatea turmei decide să deschidă geamurile larg pe 35 de grade caniculă, deși nenorocitul de autobuz are aerul condiționat pornit…no comment!

Altfel, ca să rămânem în același registru, vremea este culpabilă pentru tot felul de dureri și migrene. Te doare genunchiul? E de la ploaie! Te doare capul? E de la ploaie! Te doare spatele?E de la ploaie! And so on and so far.

P-aia cu rahatul o știți? Cică dacă se întâmplă să calci în rahat de câine (neapărat de câine și nu de altă specie pământeană), ai noroc. Nu știu cât noroc este să îți miroasă pantoful a tot felul de chestii dar în spațiul mioritic asta e de bine. Pe același sistem, o mâță neagră care îți taie calea e ghinion, vorba lui Iohannis. Nu căutați logica în astea că indifferent de explicație nu face sens…dar e bine de știut până unde merge spiritual mioritic chiar și în 2015.

Mergem mai departe. Credeți că dacă vărsați sarea sau piperul sunteți în siguranță? Nooo, ăsta clar e semn de ceartă, scandal, nenorocire în casa…gravitatea diferă în funcție de zona de proveniență a ”believer-ului”.

Știți sentimentul ăla de aprindere în obrăjori? Când parcă ai febră locală la fălcuțe? Eh, și ăsta e un semn că cineva vorbește despre tine sau măcar te pomenește. Semn înrudit îndeaproape cu sughițul, care înseamnă relativ același lucru și mai mult, dacă ghicești numele celor care te-ar putea bârfi, cică te oprești din sughiț. Amuzant sau ce? J

Fetelor, dacă sunteți românce, și dacă citiți asta cam sunteți, nu-i așa că nu vă vopsiți părul în zilele alea delicate din lună? Cică n-ar prinde vopseaua, explicați-ne și nouă de unde vine mitul ăsta să ne ferim de necaz!

Următoarea este foarte tare:  Cică dacă furi o pasăre de curte, vei fi pedepsit pe lumea cealaltă să îi numeri toți fulgii și când termini, vine vântul și tre’ să o iei de la capăt, un fel de Sisif al iadului așa, că mă gândesc că în iad se petrece pedeapsa asta, right? Și că veni vorba de iad, cică demonii aud ce vorbim nu și ce gândim, cel puțin ăștia mioritici. Deci mai ușor cu înjuratul la volan sau în alte circumstanțe, da?

Încheiere n-avem. Dar dacă mai știți și alte non-sensuri d-astea, luminați-ne la comentarii 🙂 Vă pup!

Băi, Oană…!


Că altfel nu reușesc să pornesc textul ăsta. Am înțeles că scandalurile televizate sunt o monedă de schimb pentru faimă, în lipsă de altceva. Am înțeles și că e mișto să joci în telenovele și să te măriți cu latino loveri gen Pepe. Am înțeles până și machiajul inspirat din ”Alien” cu care ne-ai obișnuit, că în afară de extreme smokey eyes nu mai știm să mai conturăm altfel ochișorii; făcuși un brand și din asta și din buzele care, cu orice ruj, oricât de „nude” ar fi el, tot par vulgare din pricina siliconului. Am înțeles multe, noi ca public în general și eu în special. Am avut o perioadă în care chiar îți urmăream pagina de facebook, if you know what I mean. Pentru că păreai cool. Păreai oarecum iconică pentru o categorie de femei care, din pricina unor prejudecăți mai mult sau mai puțin justificate, nu se puteau exprima așa cum ar fi vrut. Și se uitau la tine cu jind și admirație, că deh, tu puteai. Am înțeles și maimuțărelile de la TV prin care ai ținut tu audiența pe fotoliu în lungile perioade în care nu făceai nimic, profesional vorbind, fiind prea ocupată cu divorțul și împărțirea averii între fostul soț și veșnica mamă.

Că veni vorba de ”mamă”….what the fuck is wrong with you? Beside the obvious! Că în loc să ieși cu maică-ta la cafea, ai ieșit la tribunal să vă judecați pe o avere pentru care nu ați muncit niciuna, tu în niciun caz, e ok. Că ai făcut-o praf pe la TV spălând rufele cele mai murdare în public, iar e ok. Că ai povestit aventurile ei, viața ei privată, greșelile ei și asta e ok…e ok în comparație cu ce s-a întâmplat săptămâna asta, doar în acest raport e ok. Acu’, după ce maică-ta a stat prin spitale trei luni, după ce a suferit de o stare mai mult decât critică de sănătate, tu te duci cu acte, să îi ceri averea care ți se cuvine. Că așa o fi, că nu o fi așa…că oi avea tu dreptate, sau Marioara, sau că adevărul o fi împărțit în mai multe borcane, asta nici nu contează. Trecând peste faptul că intri în rezerva de spital a mamei tale spunând ”Bună seara!” și nicidecum ”Sarut mâna!”, că deh, astea sunt țărănisme cum spui tu. Numai țăranii se respectă, se îmbrățișează, oamenii ăștia educați ca tine se tratează cu sictir mai ales pe patul de moarte. Și după ce îi ceri averea când e la reanimare, ca să îți faci tu nu știu ce film, faci turneu pe la toate emisiunile de scandal și spui cum vrei să fii sunată când o crăpa maică-ta, pentru că altfel nu ai ce vorbi cu ea. ”Te iubesc până la ultimul leu, mamă”, zici tu? Așa înțelegi tu iubirea, de orice fel ar fi ea, mai ales de mamă? Indiferent ce ți-o fi făcut maică-ta, indiferent ce ți-o fi furat cum spui tu, este clar că a făcut și lucruri pentru care nu numai că merită respect dar și iubire, cum ar fi că te-a crescut, te-a dat la școală, ți-a dat să mănânci, te-a îmbrăcat, și toate astea ar trebui să anuleze restul acuzațiilor tale, fie fondate sau nu. Și după ce ai vizitat-o pe patul de spital fluturând hărtii care să arate cum tu vrei avere și nu altceva, femeia a intrat în comă și la două zile a murit. Deși operația nu a fost un eșec, deși medicii nu au preconizat asta, deși ea a vrut clar să trăiască. Cel puțin până să îi spui tu ”bună seara!”. Marioara Zăvoranu a încetat din viață pe 17 aprilie și nu are loc în cimitirul de care s-a ocupat în timpul vieții ei. Pentru că tu, dragă ”doamnă” te trezești făcând o dreptate de care nu ești competentă. O dreptate care nu îți intră în atribuții. Pentru simplul fapt că ți-a dat viață și fără asta nu ai fi avut nicio moștenire de cerut cu nerușinare, ai obligația morală, chiar umană, să te ocupi ca măcar pe ultimul drum să beneficieze de respectul tău. Ai obligația să fii recunoscătoare și, for the damn record, iubirea de părinți este una necondiționată! Una care nu depinde de greșelile părinților și nici de averea lor. Porcăria asta conform căreia după ce moare un om, averea trebuie să revină copiilor săi, este nejustificată. Un om poate să facă ce vrea cu tot ce a agonisit în timpul vieții, să își ardă averea dacă asta îl face să aibă pace în ultimele clipe de viață și asta nu ar trebui să schimbe sentimentele vreunui copil sau să anuleze o iubire care nu poate fi pusă în balanță cu lucruri materiale. Rușine, Oana Zăvoranu! Rușine nu doar pentru ce i-ai făcut mamei tale, ci și pentru că ai promovat un astfel de exemplu la TV. Pentru că urli ca din gură de șarpe că tu ai dreptate și că ”dragostea ține până la bani”! Rușine că în zilele în care mama ta a fost în spital, în comă, tu ai apărut  la TV să îți arăți chiloții…Dacă ai avut vreun merit uman în opinia publică, aia care contează nu aia care te respectă pentru ce ai făcut acum, tocmai ți-ai anulat orice calitate prin simplul fapt că nu știi să iubești. Când un om face o greșeală, acea greșeală nu îl caracterizează prin simplul fapt că este UNA și nu se multiplică. Tu ți-ai înșelat soțul, din motivele tale care nici nu contează, ți-ai hărțuit mama până în ultimul moment, ai făcut un avort sau cel puțin așa spuneai la tv, pentru că tu nu vrei copii….toate astea la un loc conturează un om lipsit de umanitate. Rușine, Oana!

Și dacă spui că oamenii nu trebuie să te judece ești paradoxală. Pentru că, în calitate de ”vendetă” tu influențezi oamenii care se regăsesc în acțiunile tale, în vorbele tale și în imaginea ta. E adevărat, ăia slabi, care nu pot trăi prin ei înșiși, care se hrănesc cu tevaturile create de tine pe sistemul ”circ și pâine” să fie…dar tot influență se cheamă. Cât despre mama ta, Dumnezeu s-o odihnească!

E mișto să fii altfel!

400691_107526656119497_393334307_nAm ajuns la concluzia, deloc înălțătoare, că adorăm unicitatea dar urmăm banalitatea, ca și concepte reprezentative pentro societatea îndoliată în care trăim. Nu, nu am de gând să mă explic, deși am fost tentată. Cine are ceva de priceput, pricepe.

Cumva, să fii tu într-o lume care se identifică în principiu cu superficialitatea, a devenit un act de curaj și nu ar trebui să fie așa. Să fii tu, ar trebui să fie o obligație pe care o ai față de tine, cea mai însemnată obligație ever! Dar nu, asta e calea dificilă a lucrurilor. Pentru că să fii tu, presupune în prealabil să te decoperi, să te analizezi, până la nivelul la care ajungi să te cunoști cu acuratețea care îți dă libertatea să te definești și ulterior impui în fața celorlalți. Și asta e greu…știu. Descoperirea unui ”altfel” interior și creearea unei vieți în concordanță cu asta, ține de oameni, nu de primatele din care se presupune că ne-am pornit pe lume. Să spunem că ai un talent în a dansa la bară (este doar un exemplu, a nu se lua ad litteram, zic și eu.)…pariez că nu vei urmări o asemenea carieră din mai multe motive, zici tu, întemeiate: nu te lasă părinții (căci, nu-i așa, cui i-ar plăcea să aibă o fată dansatoare la bară? Oricât de artistic ar dansa ea), e posibil să nu te ia nimeni de soață (presupunem că repetițiile necesare pentru a nu îți rupe vreun os când te freci de bara aia nu îți lasă timp și de făcut ciorbă), cum se vor uita oamenii la tine în societate când vei spune cu ce te ocupi? Vor presupune din start că ești o femeie cu moravuri îndoielnice și eventual ai și tarif orar. Astea sunt doar trei din câte mi-au venit în minte la exemplul ăsta și, ei bine, dragele mele, it is all bullshit! Big time. Deciziile noastre nu ar trebui niciodată analizate prin prisma celorlalți din simplul motiv că fiecare are viața lui și ar fi bine să o stăpânească. Dar din cauza acestui bullshit care ne înconjoară, nu reușim să trăim niciodată. Eu mă străduiesc totuși, dar vorbesc în general…la nivel de concept social exemplificat pe o biată meserie, draguță chiar, de a dansa în jurul unei bare…wtf is wrong with that? Anyway…

Exemplele pot continua cu cei care ar vrea să fie zidari dar ajung avocați proști pentru că așa i-au vrut părinții, cu cei care se căsătoresc ca să nu rămână necăsătoriți ca și cum căsătoria ar fi o condiție existențială pentru a supraviețui, sau ceva așa…cu cei care fac copii pentru că, nu-i așa, li se tot spune că fără ei vor fi neîmpliniți (cumva: dacă ai realizat undeva în jurul vârstei de 30 de ani că viața ta e de căcat și nu te va împlini niciodată, fă repede un copil care să se ocupe de asta pe următorii 50 de ani și trăiește prin el, dacă prin tine nu ai fost în stare)…oribil. Așadar, într-o lume care ne decide viața încă de când ne naștem, cine suntem noi cu adevărat este atât de irelevant încăt dacă vreunul din mulțime încearcă să se identifice cu propria-i viață, și nu se încadrează în algoritmul pe care îl cunoașteți cu toții, este considerat ciudat. Sau stârnește sprâncene ridicate și șușoteli acoperite de palme mult prea muncite pentru o comunicate care nu merită.

Și pentru a nu șoca pe nimeni, pentru a fi acceptați de o societate robotică, sau pentru a ne integra într-un șablon care nu justifică decenii întregi de viață, chiar merită să ne anulăm pe noi? What is worse, să uiți de tine sau să uiți de ei? Just saying….

În altă ordine de idei…lucrez la o carte despre vampiroi și dragoste întoarsă pe dos ca o șosetă flaușată, pentru că pot. Și pentru că e mișto să te duci acolo, în lumi în care sensul nu face sens și banalitatea este doar background. Iar părul meu verde jur să se mai înverzească, doar așa, să aibă și doamnele dantelate ce comenta 🙂

%d bloggers like this: